Carmena‑Andreea Rezmeriță – studentă la Master, specializarea Familia și Managementul Resurselor Familiale, în cadrul Facultății de Filosofie și Științe Social‑Politice, UAIC Iași.
Parte din echipa de voluntari a Casei Ronald McDonald: Iași, Andreea s‑a făcut remarcată încă din primele întâlniri printr‑o empatie rară și o maturitate care surprinde la vârsta ei.
Atentă, prezentă emoțional și mereu dispusă să ajute, a devenit repede „Andreea noastră” – luminoasă, caldă, acolo unde e nevoie, gata să ofere, să mobilizeze oameni și să aducă bucurie în formele ei cele mai simple și mai sincere.
Prezentă în Casă, apropiată de părinți și de copiii lor, Andreea este genul de voluntar pe care orice cauză umanitară și l‑ar dori.
A rămas implicată chiar și în perioadele provocatoare ale propriei vieți, continuând să ofere din timpul, energia și bunătatea ei. Iar asta o face cu adevărat specială.
Te invităm să descoperi povestea ei și să afli cât de mult poate conta sprijinul emoțional în cele mai grele momente.
Prietenii mei mă apreciază pentru că sunt o persoană sinceră, optimistă și empatică. Sunt prietena aceea care mereu e gata să sară în ajutor atunci când cineva are nevoie. De asemenea, cred că ar menționa perseverența mea când îmi pun ceva în minte, mai ales dacă implică susținerea unei cauze, nu mă opresc până nu văd lucrurile împlinite. Ei știu că reușesc să îmi păstrez calmul în momentele dificile și că prefer faptele în locul vorbelor atunci când cineva trece printr-un impas.
Dacă îmi pun în minte să ajut sau să organizez ceva, nu mă las până nu văd lucrurile duse la bun sfârșit.
Sunt genul de prieten care mobilizează pe toată lumea pentru o cauză bună.
Țin minte că aveam o frică când am pășit pragul, temându-mă de atmosfera de spital. Însă, când am intrat, mirosul de mâncare caldă și culorile vii m-au făcut să mă simt ca „acasă”.
Îmi amintesc perfect cât de frumos m-a primit echipa. Am plecat acasă în acea seară știind clar că acela este locul în care vreau să îmi petrec următorii ani.
Acești aproape doi ani au fost despre transformarea mea personală. Nu au fost doar ore de voluntariat trecute în calendar, ci au reprezentat o lecție continuă de viață. Am învățat să prețuiesc mult mai mult viața cu bune, rele și momentele simple alături de cei dragi. Casa Ronald McDonald a devenit un spațiu al sufletului meu, un loc unde simt că voluntarii lasă o amprentă în viețile unor oameni greu încercați.
Înainte, asociam conceptul de „a ajuta” mai degrabă cu gesturi mari, materiale: o donație, un pachet trimis de sărbători, o mână de ajutor la un eveniment. Acum, știu că „a ajuta” înseamnă, în primul rând, prezență. Înseamnă să fii acolo, să asculți fără să judeci, pur și simplu să păstrezi liniștea alături de un părinte epuizat. Ajutorul adevărat este constant.
Este un loc unde suferința nu este ignorată, ci este transformată în speranță. Un cămin departe de casă, dar care se simte ca acasă.
Mă implic activ în organizarea activităților administrative și de zi cu zi (menținerea ordinii, pregătirea spațiilor, a activităților), dar cel mai mult mă atrag momentele de interacțiune directă cu familiile și activitățile dedicate copiilor. Fie că organizăm mici ateliere creative, fie că stau la povești cu mamele în bucătărie, aceste momente mă atrag pentru că sunt profunde. Îmi place să ajut la tot ce ține de buna funcționare a Casei, de la organizarea donațiilor până la menținerea atmosferei pozitive. Mă atrage ideea de a crea un mediu liniștit, pentru ca familiile să nu aibă nicio altă grijă pe cap în afară de sănătatea copilului lor.
Unul dintre momentele care mi-au rămas cel mai aproape de suflet în perioada petrecută la Casa Ronald McDonald a fost o întâlnire pe care nu o voi uita niciodată.
Pe 3 decembrie anul trecut, când mă îndreptam spre Casa Ronald McDonald, am observat în spatele spitalului un tată stând singur. Era retras, departe de agitația secțiilor și de privirile celorlalți. Plângea în tăcere. M-am apropiat cu grijă și am aflat că își pierduse fiul după o luptă grea cu boala. Nu existau cuvinte care să-i poată alina durerea. Am rămas lângă el, l-am îmbrățișat și l-am ascultat. Mi-a vorbit despre băiatul său, despre amintirile lor, despre speranțele pe care le avusese și despre golul imens pe care îl simțea acum. În acele momente am înțeles că, uneori, cel mai important lucru pe care îl poți oferi unui om nu este o soluție, ci simpla ta prezență.
Acea întâlnire m-a marcat profund. Mi-a reamintit cât de fragilă este viața și cât de mult contează sprijinul uman în cele mai grele clipe. Casa Ronald McDonald nu este doar un loc care oferă cazare și ajutor familiilor; este un loc în care oamenii găsesc înțelegere, compasiune și puterea de a merge mai departe atunci când trec prin cele mai dificile încercări.
De fiecare dată când mă gândesc la experiența mea acolo, îmi amintesc de acel tată și de lecția pe care mi-a oferit-o fără să știe: că empatia și bunătatea pot însemna enorm chiar și atunci când nu putem schimba situația prin care trece cineva.
Acea zi a fost una dintre cele mai frumoase experiențe de grup. Să îmi conving prietenii nu a fost deloc greu.
La început au fost puțin ezitanți, temându-se de impactul emoțional. Însă le-am explicat că nu mergem acolo să fim triști, ci să oferim bucurie. După prima experiență, ei au fost cei care m-au întrebat: „Când mai mergem?”. Atunci mi-am dat seama că prietenii mei au înțeles cu adevărat valoarea unui astfel de gest. Ne-am organizat rapid, am împărțit sarcinile și am transformat o zi obișnuită într-un act de bunătate.
Au înțeles imediat valoarea gestului. Nu a fost vorba despre efort, ci despre bucuria de a lua masa împreună.
De la familiile din Casă și copiii din spital am învățat adevăratul sens al curajului. Am văzut copii cu zâmbete largi, deși purtau branule și treceau prin tratamente dureroase, și am văzut părinți care își găseau resurse incredibile de putere când totul în jur părea că se dărâmă. Ei m-au învățat că speranța nu este o opțiune, ci o decizie zilnică de a merge mai departe.
Pentru mine, a aduce un strop de liniște înseamnă să preiei o parte din zgomotul și haosul din mintea acelui părinte. Înseamnă să îi oferi certitudinea că, măcar pentru câteva ore, în interiorul Casei, este în siguranță. Liniștea înseamnă să reduci din grijile exterioare, pentru ca ei să își poată canaliza toată energia spre vindecarea copilului lor.
Pe lângă empatie, cred că cele mai importante calități sunt ascultarea și discreția. Trebuie să fii capabil să oferi compasiune fără să verși propria ta tristețe peste cea a familiei. De asemenea, flexibilitatea și spiritul de echipă sunt importante pentru a menține armonia locului.
Despre mine am învățat că sunt mult mai puternică din punct de vedere emoțional decât credeam. Am descoperit că am capacitatea de a asculta povești grele și de a le transforma în energie constructivă, în dorința de a acționa, în loc să mă las copleșită de neputință. Am învățat, de asemenea, să fiu mult mai recunoscătoare pentru fiecare zi liniștită din viața mea.
Viața mea va fi cu siguranță legată de sprijinirea comunității. Dorința de a ajuta și de a dezvolta proiecte sociale a devenit deja o parte din identitatea mea profesională și personală.
Pe viitor, mi-aș dori să putem extinde rețeaua de suport emoțional și post-spitalizare, să putem crea programe de consiliere psihologică și mai ample pentru părinți, inclusiv după ce se întorc acasă, deoarece trauma unei boli nu se termină odată cu externarea. De asemenea, mi-aș dori să atrag și mai mulți parteneri comunitari pentru a ne asigura că resursele Casei sunt mereu suficiente.
Le-aș spune un singur lucru: Nu mai așteptați momentul perfect. Intrați pe ușă așa cum sunteți. Curajul și puterea vin pe parcurs, făcând lucruri. Casa Ronald McDonald te primește așa cum ești și îți arată că și cel mai mic gest de bunătate pe care crezi că îl oferi se întoarce înzecit în sufletul tău. Frica de a nu face față din punct de vedere emoțional este normală, toți am avut-o. Dar când vezi zâmbetul unui copil sau strângerea de mână a unei mame, frica dispare și este înlocuită de o bucurie imensă. Îndrăzniți să faceți primul pas, Casa are nevoie de inima voastră!
Schimbarea lumii începe cu câteva ore din timpul tău oferite celor care au cea mai mare nevoie de ele. Timpul trece oricum, dar modul în care alegi să îl folosești poate schimba destinul unei familii. Nu aveți nevoie de abilități extraordinare, ci doar de dorința de a fi oameni pentru alți oameni. Lăsați ezitările la ușă și veniți în echipă.
Povestea Andreei ne reamintește că voluntariatul nu înseamnă gesturi extraordinare, ci prezență, implicare și dorința sinceră de a fi alături de oameni în momentele în care au cea mai mare nevoie de sprijin.
Dacă și tu îți dorești să aduci un strop de liniște într-o zi grea, să oferi câteva ore din timpul tău pentru a aduce bucurie în viața unei familii sau să faci parte dintr-o comunitate empatică și solidară, te invităm să te alături echipei de voluntari în una dintre cele trei Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași.
Găsești mai multe informații aici: https://casaronaldmcdonald.ro/
Sprijinul pentru familiile care sunt cazate în Casele Ronald McDonald continuă. Fiecare gest de implicare ajută părinții să rămână aproape de copiii lor în cele mai grele momente.
Poți contribui:
Împreună, ajutăm familiile să rămână alături de copiii lor spitalizați. 
