McHappy Day 2024 - Ediția 1

Pentru mine și familia mea, Casa Ronald McDonald București este a doua Casă. De când fiul meu s-a născut și era doar un bebeluș vin în Spitalul Grigore Alexandrescu pentru diferite intervenții și de fiecare dată m-am cazat la Casă.

Faptul că am fost aproape de copil, că am avut unde să mă odihnesc, că am primit o masă caldă și câteva ore de liniște de care aveam mare nevoie, pentru mine, ca părinte, au fost ca un dar de la Dumnezeu.

Întotdeauna am găsit un sprijin, o vorbă bună, un sfat din partea echipei din această Casă și de fiecare dată când ajungem în Casa Ronald McDonald București ne simțim ca într-o familie.

Mulțumim mult pentru acest sentiment de căldură, siguranță și bunătate.

Pentru noi, Casa Ronald, a fost căminul pe care l-am numit acasă timp de 58 de zile în care am stat și a fost pentru noi cel mai benefic lucru ce se putea întâmpla. Să putem fi alături amândoi de băiatul nostru, Vladimir, în toate clipele lui grele prin care a trecut. Am avut în Casa Ronald absolut tot ce am fi putut avea nevoie, mâncare, apă, condiții excelente de a ne odihni și cel mai important, multă înțelegere și susținere. Faptul că am fost alături de fiul nostru în cele mai grele momente ale lui se datorează Casei Ronald, pentru că ne-a primit ca acasă.

Un cuvânt pentru toți părinții care urmează să treacă pragul Casei Ronald: mulțumiți că există acest loc unde noi am putut fi alături de copilul nostru timp de 58 de zile, iar voi veți fi de asemenea cei care au posibilitatea de a fi alături de copiii voștri atunci când ei au cea mai mare nevoie.

Inițiativa de ședere în acestă casă a venit în mod neașteptat pentru mama mea, după nenumărate nopți nedormite în care a fost trup și suflet lângă fratele meu L., care a trecut prin momente de grea încercare după ce a descoperit că are probleme cu ambii plămâni. Mama, atunci când a primit invitația, nu putea crede că un astfel de loc există, o oază de liniște și siguranță în care va putea, pentru câteva momente, să se deconecteze de toate problemele și grijile care o copleșeau.

Când am ajuns la spital, după operația fratelui meu, mama a spus că are nevoie de susținerea mea și am luat hotărârea să rămân alături de ei pentru a-i ajuta. Aici, în căsuță, am găsit tot ce aveam nevoie pentru a le pregăti mâncare caldă, ca acasă, am întâlnit oameni calzi, de încredere și implicați (în special oamenii care lucrează aici la casă, atât personalul cât și voluntarii).

În acest loc am cunoscut alte familii, am legat prietenii, m-am simțit ca în familie, pentru mine a fost o experiență de neuitat și sunt recunoscătoare pentru tot. Este o adevărată Casă departe de casă.