

Greul cel mai greu pentru un părinte nu se vede întotdeauna şi nu e fizic mereu, dar se simte mai puternic şi apăsător decât orice. Să poți fi acolo, alături de copilul tău, mai ales în contextul unui tratament de lungă durată sau al unei boli grave, să îi dai curaj și putere, alinare și speranță în astfel de momente – înseamnă enorm pentru întreaga familie.
De 27 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald susține părinții copiilor aflați sub tratament și construiește pentru ei case departe de casă în curțile spitalelor.
Cele trei Case Ronald McDonald® din București, Timișoara și lași asigură posibilitatea tratării copiilor având familiile alături, pentru oricât timp este nevoie, mai ales în cazul familiilor fără posibilități materiale, care călătoresc de la sute de kilometri depărtare. Aici, părinții beneficiază de nopți de cazare gratuite, mese calde, pachete cu bunuri de primă necesitate și sprijin psihologic pe toată durata spitalizării celor mici.
Printr-o DONAȚIE, ne ajuți să ținem familiile împreună în continuare, în Casele Ronald McDonald, acoperind costurile cu cazarea, mesele calde, pachetele de primă necesitate sau alte costuri necesare șederii familiilor copiilor bolnavi.
Donează acum și greul unui părinte devine mai ușor. Când părinții nu mai au grija unui loc unde să se odihnească după o zi petrecută lângă patul de spital al copilului, a unei mese calde și beneficiază de un sistem de suport – pe care Casele Ronald McDonald îl oferă, se pot concentra pe ceea ce contează cel mai mult – să fie acolo, lângă copilul lor. Astfel, orice greu devine mai ușor de dus pentru întreaga familie.
Cele 3 Case Ronald McDonald din București, Timișoara și Iași, situate în curtea spitalelor de pediatrie partenere, au oferit peste 123.000 de nopți de cazare, mese calde precum și servicii de consiliere pentru peste 25.000 de părinți aflați în cea mai mare cumpănă a vieții – un diagnostic grav al copilului lor.
Valoarea Donaţiei este de 2 Euro/lună. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament. În reţelele Digi Mobil, Orange şi Telekom România Mobile, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange Romania, Telekom Romania Mobile şi Vodafone Romania. Pentru a opri donația lunară trimite mesajul FAMILIE STOP la 8845.
Se găsește în fiecare restaurant McDonald’s din țară!
Cele trei Case Ronald McDonald® din București, Timișoara și lași, aflate în incinta Spitalelor Clinice de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, „Louis Țurcanu” din Timișoara și „Sf. Maria” din Iași, au fost special construite pentru a ține împreună familiile, în timp ce își îngrijesc copiii bolnavi.
Casele Ronald McDonald facilitează accesul la servicii medicale de calitate, oferind părinților nopți de cazare gratuite, mese calde, pachete cu bunuri de primă necesitate și sprijin psihologic pe toată durata spitalizării copilului.
Ajută-ne să #TinemFamiliileImpreuna în Casele Ronald McDonald în continuare.
Prin DONAȚIA TA, le uşurezi povara părinţilor care au copii spitalizaţi și le oferi șansa de a rămâne împreună. Iar când ești alături de puiul tău, orice greu devine mai ușor de dus pentru amândoi, mai ales dacă ai susținere și nu simți că ești singur. Cu cât părinții pot petrece mai mult timp îngrijindu-și copiii internați, cu atât procesul de recuperare este mai rapid și mai ușor pentru micii pacienți.



















