Familia M.

Casa Ronald McDonald Iași

Hand drawn icon of bed

194 nopți de cazare

Pentru familia M. din județul Bacău, anul 2024 a venit cu două vești care aveau să le schimbe complet viața. D., băiețelul lor în vârstă de doar 3 ani, a fost internat cu un diagnostic grav la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, iar la scurt timp după aceea, părinții au aflat că urmează să-l întâmpine pe cel de-al doilea copil. Casa Ronald McDonald Iași le-a fost sprijin pe tot parcursul acestei perioade. În cele 194 de zile petrecute aici, familia a trecut prin luni de tratament, drumuri între spital și Casă, dar și prin emoția venirii pe lume a micuțului T. În prezent, D. a terminat tratamentul și este bine, sănătos și acasă, alături de cei dragi. În rândurile următoare, părinții ne povestesc despre lunile care le-au pus familia la încercare, despre primele zile de viață ale lui T. petrecute în Casă și despre oamenii care le-au fost alături atunci când au avut cea mai mare nevoie.

1. Vă amintiți prima zi în care ați ajuns la Casa Ronald McDonald Iași? Cum vă simțeați atunci? Ce gânduri vă frământau?

Când am văzut pentru prima dată Casa Ronald McDonald m-am bucurat enorm că există asemenea loc, pentru că doar așa puteam fi toți împreună pentru copilașul nostru. 

2. Care a fost cea mai mare temere pe care ați avut-o o dată ce ați ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria Iași? 

Cea mai mare temere a fost că nu o să supraviețuiască și că ăsta e sfârșitul. 

3. Cum se simte copilul dumneavoastră acum?  

Copilul meu în momentul de față este foarte bine și sănătos. 

4. Care a fost prima impresie pe care ați avut-o atunci cand ați ajuns la Casa Ronald McDonald Iași? 

N-am crezut că poate să existe asemenea loc, cu așa oameni minunați, m-am simțit recunoscătoare. 

5. Cum v-a ajutat faptul că ați locuit în Casa Ronald McDonald? Ce v-a fost de cel mai mare folos? (poate faptul că v-ați făcut prieteni, că ați avut alături alte familii/părinți care treceau prin aceleași momente grele, ați putut să vă odihniți, o masă caldă, să faceți duș) 

Faptul că am locuit aici a fost un mare ajutor, am putut avea parte de un duș cald după o zi lungă, o masă caldă foarte bună, un loc unde am putut spăla o haină, un loc unde am putut să ne odihnim. 

6. V-ați făcut prieteni printre alți părinți sau printre angajații Casei? Țineți legătura cu aceștia? 

În Casa Ronald McDonald ne-am făcut mulți prieteni, părinți cu aceeași situație, doamnele din Casa Ronald McDonald.  

7. Aveți o amintire specială din perioada în care ați locuit în Casă? Poate vă amintiți un moment de bucurie chiar dacă vă era greu.  

O amintire specială din Casa Ronald McDonald este aceea că al doilea copilaș al nostru aici a crescut în primele trei luni de viață. 

8. Care a fost sentimentul care v-a încercat atunci când ați plecat din Casa Ronald McDonald? 

Când am plecat din Casă oarecum îmi părea rău pentru că lăsam în urmă niște oameni frumoși, o familie cu care am conviețuit atâta timp. 

9. Când veniți la control, veniți și în vizită la Casa Ronald McDonald? 

Când avem ocazia vizităm Casa Ronald McDonald, ne vizităm cea de-a doua familie. 

10. Cand reveniți la tratament pentru copilul dumneavoastră, sunteti cazați mereu la Casa Ronald McDonald?  Dacă da, cât de des reveniți în Casa Ronald McDonald? 

De fiecare dată când venim la tratament, am fost cazați, am fost bineveniți. Au fost perioade în care am stat cu lunile aici, câteva zile acasă și două sau chiar trei luni aici. 

11. Ce le-ați spune altor părinți care au copiii bolnavi? Ce v-a ajutat pe dvs. să rezistați în perioadele în care copilul dvs era internat? 

Dragi părinți, să nu vă pierdeți speranța niciodată, și atunci când simți că nu mai poți, mai poți puțin. Ai încredere în Dumnezeu și totul o să fie bine. 

Ajutați-ne să ținem familiile unite pe durata tratamentului copilului lor bolnav.

Caută....