Donează

Familia BM&A.

Casa Ronald McDonald București

Hand drawn icon of bed

Peste 50 nopți de cazare

Familia B. vine din Timișoara și cunoaște Casa Ronald McDonald București încă din 2019, când R. avea doar un an și câteva luni și a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”.

De atunci, tratamentul de lungă durată i-a adus frecvent la București. După zilele petrecute în spital, întoarcerea în Casă îi redă lui R. zâmbetul. Aici regăsește locul de joacă și chiar jucării pe care și le amintește de când era mai mic.

Pasionat de fotbal, R. visează să devină un mare jucător. Iar alături îi are mereu pe părinții săi și pe fratele mai mare, C., care îl încurajează de la distanță și așteaptă cu nerăbdare ca întreaga familie să fie din nou împreună. În rândurile următoare, părinții lui R. ne povestesc despre drumul lor, despre legătura construită cu Casa și despre puterea pe care o găsesc unii în ceilalți.

1. Vă amintiți prima zi în care ați ajuns la Casa Ronald McDonald București? Cum vă simțeați atunci? Ce gânduri vă frământau?

Nu o să uit niciodată ziua în care am ajuns prima dată în Casa Ronald McDonald din București. Eram internați pe secția de chirurgie, singuri, eu și soțul, fără familie aproape cu multe griji. Eram dezorientați, descumpăniți pentru că aflasem că avem de urmat o cale grea și lungă, dar totul s-a mai liniștit atunci când am aflat că avem unde să stăm.

2. Care a fost cea mai mare temere pe care ați avut-o o dată ce ați ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București? 

Cea mai mare temere a fost aceea de a pierde totul, fiind și la o distanță mare de casă.

3. Cum se simte copilul dumneavoastră acum?  

Băiatul este într-o stare stabilă acum, deși am trecut peste un hop foarte mare doar cu câteva zile în urmă.

4. Care a fost prima impresie pe care ați avut-o atunci cand ați ajuns la Casa Ronald McDonald București? 

Prima impresie despre Casa a fost aceea de „gură de aer”, ca atunci când nu poți respira și în sfârșit reușești să primești oxigen; un ajutor nemărginit, liniște și speranță.

5. Cum v-a ajutat faptul că ați locuit în Casa Ronald McDonald? Ce v-a fost de cel mai mare folos?

Cel mai mare ajutor e faptul că atunci când ajungi de la o distanță mare în spital, poți lăsa lucrurile și te poți axa pe copil. Ca apoi să știi că ai unde să revii pt un duș, o masă caldă, o vorbă bună, o mângâiere. Cel mai mare sprijin pentru părintele care nu e internat!

6. V-ați făcut prieteni printre alți părinți sau printre angajații Casei? Țineți legătura cu aceștia? 

Angajații Casei nu au cum să fie numiți așa, sunt pe departe cei mai speciali, familia la care revii. Sunt oameni care atunci când ai plecat se interesează de soarta ta, a copilului, dacă suntem în regulă, dacă am ajuns bine acasă, ce face familia ta de acasă, exact așa cum, când ești la spital, ei țin legătura din Casă.

7. Aveți o amintire specială din perioada în care ați locuit în Casă? Poate vă amintiți un moment de bucurie chiar dacă vă era greu.  

Copilul meu a făcut primii pași în locul de joacă din Casă. Cum poți uita asta?

8. Care a fost sentimentul care v-a încercat atunci când ați plecat din Casa Ronald McDonald? 

Tot timpul bucuria plecării acasă e nemărginită. Totuși, plecăm de aici cu un sentiment de mare recunoștință, ușurare și regret că nu reușești să mulțumești îndeajuns pentru ajutorul oferit.

9. Când veniți la control, veniți și în vizită la Casa Ronald McDonald? 

Când venim la control venim în vizită, pentru că familia de aici știi că e dornică să afle vești de la tine, să știe de starea copilului, să vadă cu ce te poate ajuta. Ajutorul de aici vine necontenit.

10. Când reveniți la tratament pentru copilul dumneavoastră, sunteti cazați mereu la Casa Ronald McDonald?  Dacă da, cât de des reveniți în Casa Ronald McDonald? 

Ori de câte ori avem nevoie de ajutor venim la Casă. Vizitele sunt în funcție de nevoile medicale copilului: în ultimele 4 luni lunar, sau chiar de 2 ori pe lună.

11. Ce le-ați spune altor părinți care au copiii bolnavi? Ce v-a ajutat pe dvs. să rezistați în perioadele în care copilul dvs era internat? 

Poate mulți părinți renunță pentru că e distanța prea mare, e costisitor sau dificil uneori să găsești o chirie rapid și aproape. Le-aș spune că ajutorul de aici și faptul că soțul poate sta să fie aproape de noi și de nevoile noastre e fără doar și poate neprețuit! Fiind de la Timișoara, am rezistat și am reușit să ajungem la toate programările.
Fă cunoștință cu mai multe familii

Ajutați-ne să ținem familiile unite pe durata tratamentului copilului lor bolnav.

Donează

Caută....