Familia F.

Casa Ronald McDonald Timișoara

Hand drawn icon of bed

46 nopți de cazare

1. Vă amintiți prima zi în care ați ajuns la Casa Ronald McDonald Timișoara? Cum vă simțeați atunci? Ce gânduri vă frământau?

Pfff, da, o zi foarte grea și cu multe frici. Mă simțeam foarte abătută și îngrijorată, gândul care mă frământa cel mai tare era cum o să decurgă vizitele mele în spital la bebeluș.

2. Care a fost cea mai mare temere pe care ați avut-o o dată ce ați ajuns la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara? 

Teama cea mai mare a fost de a nu-mi pierde copilul (teama oricărei mămici, cred).

3. Cum se simte copilul dumneavoastră acum?  

Bebe este binișor spre bine, nu pot spune că este bine decât în momentul externării.

4. Care a fost prima impresie pe care ați avut-o atunci cand ați ajuns la Casa Ronald McDonald Timișoara? 

După o lună de spital, când am ajuns în fața „Casei”, aveam impresia că visez și că nu se poate ca eu să fiu aici. Când am pășit în casă, am simțit un aer primitor și eleganță, dar și o liniște – lucru de care chiar aveam nevoie. Vă mulțumesc!

5. Cum v-a ajutat faptul că ați locuit în Casa Ronald McDonald? Ce v-a fost de cel mai mare folos?

Pentru această întrebare cuvintele sunt de prisos, însă doar atât pot spune: odată ajunsă aici și după prima noapte petrecută aici, am devenit din nou eu (puternică și încrezătoare). Faptul că am putut să ieși pentru o clipă din mediul spitalicesc a fost cel mai de folos lucru pentru mine, pentru a mă putea ridica și de a realiza ce înseamnă cu adevărat copiii bolnavi. Odihna, dușul, masa în aceste momente sunt cele mai importante și pt. mine erau un lux!

6. V-ați făcut prieteni printre alți părinți sau printre angajații Casei? Țineți legătura cu aceștia? 

Nu ai cum să nu legi prietenii într-un așa mediu, atât cu părinții, cât și cu angajații.

7. Aveți o amintire specială din perioada în care ați locuit în Casă? Poate vă amintiți un moment de bucurie chiar dacă vă era greu.  

Nu o să pot uita momentul în care îmi doream tort și eram hotărâtă să cumpăr ziua următoare, iar cineva cu suflet mare și cu gândul la noi a adus un tort. ♡♡♡♡ Dumnezeu lucrează prin oameni.

8. Care a fost sentimentul care v-a încercat atunci când ați plecat din Casa Ronald McDonald? 

Mă bucur că plec, dar o parte din mine o să rămână aici. Despărțirile pentru mine sunt grele, o să rămâneți mereu în sufletul și în mintea mea. Vă mulțumesc, fetelor ♡! 

9. Când veniți la control, veniți și în vizită la Casa Ronald McDonald? 

Trebuie să vin pentru a transmite o stare de bine tuturor (bună ziuaaaa) ♡. 

10. Ce le-ați spune altor părinți care au copiii bolnavi? Ce v-a ajutat pe dvs. să rezistați în perioadele în care copilul dvs era internat? 

Să aibă încredere în Dumnezeu, pt. că El face minuni. Iar un lucru pe care l-am învățat a fost: să nu plâng niciodată lângă patul copilului. Asta sfătuiesc toți părinții. Deconectarea de spital și odihna m-au ajutat cel mai mult.

La final, vă transmit salutări, cu vibe bun și pupi de la Eric. Sper să nu mă uitați.

Ajutați-ne să ținem familiile unite pe durata tratamentului copilului lor bolnav.

Caută....